Chiar dacă fotbalul românesc pare într-un mare impas din cauza managementului defectuos al șefilor fotbalului românesc, mai există totuși o speranță că vom scoate din nou capul în lumea bună în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Fostul mare internațional Gheorghe Hagi crede că va reuși să readucă strălucirea cu ajutorul copiilor de la Academia ce îi poartă numele, despre care spune că sunt de nivelul cerut la granzii europeni Real Madrid și FC Barcelona.
„Am fotbaliști buni de tot, dar nu le spun numele. Nu ar fi corect, ei trebuie să vorbească, să arate ce pot. Zece dintre ei o să ajungă sus de tot. În vară au bătut Barcelona, Real Madrid și Inter. Eu îi văd bine. La academie sper să-i pregătim și să-i alimentăm cât mai bine pentru a fi jucători de performanță. Se poate mult mai mult. Trebuie să ne recâștigam cota externă.
Am pierdut piața, acolo chiar nu suntem importanți. Înainte eram foarte importanți. Dacă ne vom organiza foarte bine și vom investi, atunci cu siguranță vom avea succes. Aș investi mult mai tare într-un român tânăr decât într-un străin care să fie rezervă sau să nu facă diferența la echipă. Dacă lucrăm la aspectul ăsta, vom fi din nou foarte buni la nivel internațional. Îi respect pe străini, să vină cât mai mulți, dar să fie toți foarte buni. Tinerii noștri trebuie să joace, să le dăm o șansă”, a spus Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER